Iasi - scurt istoric
Aşezare: în partea de nord-est a României, se întinde pe şapte coline asemeni străvechii Rome.
Acces: Drum naţional DN28 (de la Roman) şi DN24 (de la Vaslui), cale ferată, aeroport.
Suprafaţa: 3.770 ha;
Populaţia: 339.889 locuitori (recensământ 2002).
Oraşul Iaşi se remarcă printr-un profil identitar unic în România. Fostă reşedinţă domnească principală şi capitală a Ţării Moldovei timp de aproape trei secole (1564-1862), acesta a radiat civilizaţie, cultură şi spiritualitate în toate teritoriile româneşti, devenind cunoscut în întreaga Europă.
Biserici, palate impozante sau simple case au făcut ca oraşul să fie considerat un adevărat muzeu în aer liber, în care turistul poate simţi parfumul unei istorii încărcate de evenimente.
Primul document care atestă existenţa oraşului Iaşi a fost emis în anul 1408, la 6 octombrie, de către voievodul Alexandru cel Bun (1400-1432). În acest document, oraşul apare menţionat ca punct vamal pe drumul spre Suceava, care funcţiona în acelaşi timp şi ca important punct de trecere spre nordul Europei. Iaşii fiinţau însă ca entitate urbană încă de la mijlocul secolului al XIV-lea.
La mijlocul secolului al XVI-lea, (1564) voievodul Alexandru Lăpuşneanu îşi mută reşedinţa principală de la Suceava la Iaşi, oraşul devenind apoi capitala Moldovei vreme de trei sute de ani, până în anul 1862, când, după unirea Principatelor Moldovei şi Ţării Româneşti, capitala ţării a fost stabilită la Bucureşti.
În acest interval, istoria Iaşului a cunoscut perioade de decădere, dar şi de strălucire, mai ales în plan cultural şi spiritual. Între zidurile groase ale vechilor mănăstiri voievodale sau în săli bogat împodobite cu vitralii, stucaturi sau statuete, călugări învăluiţi în mantii negre şi mirosuri de tămâie, mitropoliţi sau prinţi cultivau aici o bogată activitate culturală şi spirituală, de orientare filocalică, ce se va răspândi mai târziu în toată Peninsula Balcanică.
Astfel, de la făuritorii de cultură şi limbă, Mitropoliţii Varlaam şi Dosoftei, savantul Dimitrie Cantemir, Voievod al Moldovei, umanistul Nicolae Milescu, sau cronicarii Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce, Iaşul a cunoscut efervescenţa creatoare a marilor curţi medievale, sub a căror protecţie oamenii cărţii îşi puteau exprima liber elanul creator.
În anul 1640 era înfiinţată la Iaşi Şcoala Vasiliană, prima instituţie de învăţământ din istoria oraşului, întemeiată la iniţiativa voievodului Vasile Lupu, ctitorul uneia dintre cele mai renumite biserici din Europa, Mănăstirea “Sf. Trei Ierarhi”, o veritabilă bijuterie arhitectonică. Vasile Lupu a rămas în istoria Moldovei ca unul dintre cei mai luminaţi domnitori şi prin faptul că a înfiinţat prima tipografie din ţară, de unde aveau să iasă valoroase tipărituri, unele dintre ele adevărate monumente ale limbii române. Aici, în anul 1643, s-a tipărit Cartea românească de învăţătură, cunoscută şi sub numele de Cazania Mitropolitului Varlaam, pentru ca numai câteva decenii mai târziu, întemeietorul poeziei româneşti culte, Mitropolitul Dosoftei, să-şi alcătuiască lucrarea Psaltirea în versuri (1673), primul poem în versuri din literatura română.
Voievodul Dimitrie Cantemir (1673-1723), personalitate intelectuală de talie europeană, educat la porţile Orientului, însă deprins cu rigoarea ştiinţifică a Occidentului, avea să elaboreze între 1714 şi1716 „Descriptio Moldaviae”, prima lucrare ştiinţifică din cultura română, în care autorul face o nuanţată descriere a propriului popor. Dimitrie Cantemir realizează şi prima descriere a Imperiului Otoman, întocmită de către un european. Recunoscându-i-se valoarea culturală, Dimitrie Cantemir devine primul român invitat în exclusivista Academie din Berlin. Acelaşi domn moldovean avea să primească la Iaşi, în anul 1711, vizita ţarului Petru cel Mare al Rusiei, cu care încheiase un tratat de alianţă antiotoman.
Mişcările de afirmare a identităţilor naţionale europene, specifice secolului XIX, se vor manifesta şi la Iaşi. În primăvara anului 1848, un grup de patrioţi, în frunte cu poetul Vasile Alecsandri, redactau o petiţie cu revendicări care a fost adusă la cunoştinţă Domnitorului Mihail Sturdza, fapt ce a marcat începutul Revoluţiei Paşoptiste în Principatele Române. Un deceniu mai târziu, în anul 1859, avea să fie ales la Iaşi Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Moldovei, pentru ca la scurt timp, el să fie ales şi în Ţara Românească, într-un act ce a marcat unirea celor două principate, sub numele de România.
La 26 octombrie 1860, se înfiinţa la Iaşi prima universitate de pe teritoriul ţării noastre – Universitatea Mihăileană, ulterior numită „Alexandru Ioan Cuza”. Aceasta era continuatoarea Academiei Mihăilene, fondate de Mihail Sturza în 1834. Dacă la înfiinţare, Universitatea număra doar trei facultăţi (Drept, Filosofie şi Teologie), în prezent aceasta include 15 facultăţi, cu peste 36.000 studenţi şi 900 de cadre didactice, fiind considerată, datorită nenumăraţilor savanţi, profesori sau studenţi care au trecut prin amfiteatrele acestei şcoli, una din cele mai renumite universităţi din România.
Sunt puţine locurile din lume în care credinţa în Dumnezeu este trăită atât de intens ca la Iaşi. Voievozii sau marii dregători ai ţării au clădit aici, cel mai adesea în piatră, o adevărată cetate a credinţei, după modelul vechii cetăţi imperiale a Constantinopolului. Fiind încă din perioada medievală reşedinţă a mitropoliţilor Moldovei, la Iaşi se năştea în prima jumătate a secolului al XIX-lea ideea construirii unei catedrale mitropolitane monumentale, care să reflecte credinţa locuitorilor acestui oraş şi ai întregii Moldove. Astfel, pe 3 iulie 1833, datorită insistenţei Mitropolitului Veniamin Costachi, începeau lucrările de construcţie a măreţului edificiu, realizat în stilul arhitectonic al clasicismului târziu şi pictat în interior de renumitul pictor Gh. Tătărăscu. Cu o întrerupere de patru decenii, lucrarea avea să fie finalizată la 23 aprilie 1887, când în prezenţa Regelui Carol I şi a reginei Elisabeta, se sfinţea măreaţa Catedrală Mitropolitană, „mamă a bisericilor din Moldova”, cum este supranumită. În fiecare an, la 14 octombrie, sute de mii de pelerini din ţară şi din străinătate sosesc la Iaşi pentru a participa la unul din cele mai mari pelerinaje din Europa, Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, ale cărei moaşte au fost aduse în Moldova de către Voievodul Vasile Lupu în anul 1641.
Cultura şi spiritualitatea românească datorează Iaşului, de-a lungul timpului, afirmarea unora dintre cele mai reprezentative personalităţi ale sale. După ce s-a întors de la studiile de la Viena şi Berlin, a trăit la Iaşi, între 1874 şi 1877, Mihai Eminescu, cel mai mare poet al românilor. În acest timp, Eminescu a fost numit director al Bibliotecii Centrale care astăzi îi poartă numele, profesor suplinitor, revizor şcolar pentru judeţele Iaşi şi Vaslui şi redactor la ziarul „Curierul de Iaşi”. În acest timp, publică în „Convorbiri literare”, devenind bun prieten cu Ion Creangă, pe care îl determină să scrie şi îl introduce în cercul scriitorilor de la Junimea. Datorită prieteniei celor doi şi încurajărilor adresate marelui povestitor aveau să se nască celebrele „Amintiri din copilărie”, „Poveştile”, sau „Povestirile” care au înveselit copilăria a generaţii întregi de români din Moldova şi din întreaga ţară.
Cu oraşul Iaşi sunt asociate şi numele altor personalităţi de prestigiu ale culturii române: Gh. Asachi, Mihail Kogălniceanu, Al. Ioan Cuza, Vasile Alecsandri, Alecu Russo, A. D. Xenopol, Vasile Conta, Titu Maiorescu, Ion Creangă, G. Ibrăileanu, M. Sadoveanu, N. Iorga, M. Ralea, C. I. Parhon, Horia Hulubei, Gr. Cobălcescu, Petru Poni, Radu Cernătescu, Otilia Cazimir, I. Teodoreanu, Costache Negruzzi, Al. Philippide, Emil Racoviţă.
În anii primului război mondial, (decembrie1916 – noiembrie 1918), datorită pierderilor suferite de armatele române şi a ocupării Bucureştiului, Iaşul a devenit temporar capitala României, în vechea cetate a Moldovei refugiindu-se principalele instituţii ale statului, familia regală şi conducerea armatei. În acele momente, la Iaşi au avut loc întâlnirile dintre liderii patrioţilor din Basarabia, membrii Guvernului şi personalităţile politice ale timpului, care au avut un rol decisiv în pregătirea actului unirii Basarabiei cu România, realizată la 27 martie 1918 şi urmată de Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.
În mai 1944, la Iaşi s-au purtat lupte între forţele româno-germane şi Armata Roşie, oraşul fiind ocupat, în anul 1944, de trupele sovietice.
După cel de-al doilea război mondial, oraşul a cunoscut o perioadă de refacere şi dezvoltare. Acesta a început să se extindă, fiind construite noi cartiere de locuinţe. Între 1945 şi 1989, Iaşul a traversat perioada comunistă, blocuri sau întreprinderi industriale imprimând oraşului şi o altă faţă, mai puţin luminoasă.
În prezent, din perspectiva numărului de locuitori, Iaşul este al doilea oraş al ţării, după Bucureşti, cu o populaţie de 397.800 de persoane, la care se adaugă mai multe zeci de mii de flotanţi şi studenţi, români sau străini, atraşi de prestigiul universităţilor oraşului.
Cuprins de efervescenţa transformărilor, Iaşul lasă vizitatorului de astăzi impresia unui oraş încărcat de istorie care, totodată, îşi caută o identitate în prezent. Târgul tihnit al Ieşilor de odinioară începe să devină, datorită unor proiecte economice şi urbanistice de anvergură, un oraş modern, european, multicultural.